Asociatia vincențiană Maica Domnului Milostiva

Asociatia Vincentiana "Maica Domnului Milostiva"
Loc. Turț Jud. Satu Mare

logo facebook

Magazin caritabil

magazin Asociatia vincentiana "Maica Domnului Milostiva" Turt, a deschis acest magazin cu scopul de ai ajuta pe cei aflati in nevoi. Lucrurile sunt donate de catre oameni cu suflet mare din Anglia, Germania, Franta si Romania. O parte din ele ajung la familile sarace din Turt, dar si la centrele maternale sau la casele de tip familial din judetul Satu Mare. Ceea ce ramane este vandut in acest magazin, iar cu banii obtinuti se vor cumpara alimente, rechizite sau alte lucruri de care au nevoie cei aflati in dificultate.

Despre noi

27 septembrie Vincenţiu de PaulSocietatea Sfântul Vincențiu de Paul reprezintă o comunitate de laici insufletiti de aceeași  slujire a săracilor prin contact direct cu cel aflat in nevoi, prin darul iubirii fata de semeni.

    La originile Societății Sfântul Vincențiu de Paul  se află un grup de șase studenți de la Sorbona, din Paris, receptivi față de inspirațiile Spiritului Sfânt, care au acceptat misiunea lor de laici în sânul Bisericii. Unii istorici, însă, îl recunosc pe Frederic Ozanam ca si promotor. El era convins că orice creştin trebuie să-şi trăiască vocaţia în mijlocul lumii. Astfel înfiinţează Conferinţa de caritate, unde sunt dezbătute diferitele aspecte ale vieţii sociale şi care va deveni Societatea Sfântul Vincențiu de Paul. Sora Rosalie îi învață pe tineri să slujească săracii cu devoțiune și respect, conform spiritualității vincențiene, îi conduce pe drumul slujirii. Asadar, pentru membrii Conferințelor, primul angajament în favoarea săracilor va fi crearea unei legături de prietenie cu aceștia prin vizite regulate.fr ozanam

   Tȃnărul Frederic avea o puternica credinta in profetia divina. Întȃlnirea cu săracii de pe străzile capitalei l-au condus, atȃt pe el cȃt şi pe membrii conferinţei, la o cunoaştere concretă a carităţii; slujind îndeaproape săracii, el va găsi în persoana lor adevăraţi parteneri, asa precum Maica Tereza de Calcuta a descoperit saracii si trebuintele lor pe strazile Indiei. Citind din conferinţele spirituale ale sfȃntului Vincenţiu de Paul, pe care le recomanda adesea tuturor membrilor Conferinţei, el realizează că iubirea efectivă a aproapelui, mai cu seamă a celor mici şi fragili, devine cu adevărat concretă şi eficace, atunci cȃnd săracul este privit ca fiind o mladita a trupului lui Hristos.

Citește mai departe...

Implică-te și tu !

Facand o donatie, cat de mica, ne va ajuta pe noi ca si asociatie, sa facem diferenta in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii vietii. Ne bazam pe generozitatea oamenilor, ca si tine, care sa-i ajute pe cei aflati in nevoi. Cei care nu pot dona din punct de vedere financiar atunci ne pot dona haine, obiecte uzate.  Doneaza pentru a face o fapta buna.

Pentru donatii in lei
donate1
 Pentru donatii in  dolari.  

 donate button2

Pentru rezidentii din S.U.A   

donate

Parteneri

  Parohia Greco Catolică Turț

turt 

Societatea vincențiană

SVP LOGO NEW